miercuri, 28 martie 2012

Cremè a la cremè

          Este o prăjitură fină și delicioasă, noi pur și simplu ne-am îndrăgostit de ea!


          Blatul:
  • 9 ouă;
  • 9 lg. zahăr;
  • 1 ½ plic Creme Ole cu gust de ciocolată.
          Se separă gălbenușurile de albușuri.
          Albușurile se bat spumă, apoi se adaugă treptat zahărul și se bate în continuare până când spuma stă băț. Se încorporează gălbenușurile, amestecând ușor cu o lingură de lemn de sus în jos, apoi se adaugă în reprize praful de Creme Ole și se amestecă ușor.
          Se unge cu unt (sau se pune hârtie de copt) tava mare de la aragaz, se răstoarnă compoziția și se nivelează ușor cu spatula până acoperim uniform suprafața tăvii.
          Se coace în cuptorul preîncălzit la 180C cca. 20 de min. (se verifică cu paiul).

          Crema:
  • 500 ml. frișcă lichidă;
  • 400 ml. lapte;
  • 2 plicuri Creme Ole cu gust de vanilie.
          Se pune totul în vasul robotului și se mixează câteva min. (până când se întărește crema).

          Glazura:
  • 3 lg. apă;
  • 3 lg. zahăr;
  • 3 lg. rom (NU esență);
  • 150 gr. unt;
  • 200 gr. ciocolată cu lapte.
          Se pun pe foc apa și zahărul până se topește zahărul, dar fără să fiarbă, se adaugă romul și untul, se amestecă puțin să se topească untul, apoi se adaugă ciocolata ruptă bucățele. Se amestecă până se omogenizează la foc mic, având grijă însă să nu fiarbă. Se lasă la răcit amestecând.

          Asamblare:
          Peste blatul rece se întinde crema, se dă la frigider câteva ore, apoi se pune deasupra, cu grijă, glazura rece (dacă glazura mai este caldă, crema se va înmuia și va curge, așa că aveți mare grijă).
          Prăjitura se taie cu un cuțit înmuiat mereu în apă fierbinte și șters.
          Și o bucățică pt. voi:


          Rețeta este de pe culinar.ro forum, însă de-a lungul timpului i-am adus mai multe modificări și așa consider eu că iese perfect.

Un comentariu:

  1. Buna ziua, cantitatile din reteta sunt pentru o tava patrata pentru cuptor ? As vrea sa fac prajitura dumneavoastra intr-o tava rotunda cu fund detasabil (20 cm) . Pastrez aceleasi cantitati la materiile prime?

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...