vineri, 31 ianuarie 2014

Dulceață de ananas

          Este o dulceață parfumată și delicioasă!


          Ingrediente:

  • 1 kg. pulpă de ananas tăiată cubulețe;
  • 1 kg. zahăr;
  • 300 ml. apă;
  • zeama de la o lămâie.
          Mod de pregătire:
          Zahărul, apa și zeama de lămâie se pun într-o cratiță și se fierb până se leagă siropul. Se adaugă ananasul și se fierbe până când dulceața se leagă. Când dulceața este gata, fructele plutesc în tot siropul, până la fund, nu stau la suprafață. Se poate face proba și punând o linguriță de dulceață pe o farfurie care se dă la rece, iar când s-a răcit vedem dacă este gata sau nu. Eu de data asta am fiert dulceața o idee mai mult decât trebuia, dar oricum a fost delicioasă.
          Dulceața fierbinte se pune în borcane curate și uscate (eu obișnuiesc să le sterilizez la cuptor înainte) așezate pe lama unui cuțit mai lat (ca să nu se spargă), se închid cu capace și se întorc cu susul în jos pentru aproximativ o jumătate de oră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...