joi, 29 martie 2012

Tort cu cremă de zahăr ars

          Din copilărie îmi place la nebunie crema de zahăr ars, iar în combinație cu blatul inundat de sirop mi se pare absolut divin. De cele mai multe ori îl pregătesc pt. familie și îmi place să îl las așa neornat, fără frișcă sau ciocolată care să îi schimbe în vreun fel gustul.


          Pt. cremă avem nevoie de:
  • 200 gr. zahăr (pt. ars);
  • 8 ouă;
  • 200 gr. zahăr;
  • 1 litru de lapte;
  • 2 lgt. esență de vanilie.
          Pt. blat:
  • 6 ouă;
  • 6 lg. zahăr;
  • 6 lg. făină;
  • 1 lg. rom.
          Cum se face:
          Se ard cele 200 gr. de zahăr cu care se tapetează fundul și pereții cratiței.
          Pt. cremă se freacă ouăle cu celelalte 200 gr. zahăr, apoi se adaugă laptele și vanilia. Se toarnă în cratița cu zahărul ars și se dă la cuptorul preîncălzit la 180C pt. cca. 30 de min. (până face o pojghiță deasupra).
          Între timp se face blatul: se separă ouăle, albușurile se bat spumă, se adaugă romul și zahărul (câte două linguri odată) și se bate în continuare până cănd bezeaua sta băț. Se adaugă gălbenușurile și se amestecă, apoi se adaugă făina și se amestecă ușor prin răsturnare.
          Crema se scoate din cuptor, se toarnă compoziția de blat peste ea, apoi se dă din nou la cuptor pt. cca. 30 de min. (până trece testul scobitorii.
          După ce se scoate din cuptor, tortul se răstoarnă pe un platou, fără să se ridice însă cratița până când se răcește. După ce s-a răcit se ridică cratița și se dă obligatoriu la frigider pt. câteva ore, apoi se savurează!

          Și o feliuță pt. voi:


          V-am făcut poftă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...