Ingrediente:
- un piept de pui dezosat și fără piele (500 gr. a avut al meu, mă rog, al puiului);
- 600 gr. morcovi;
- o ceapă;
- 150 gr. smântână;
- 25 gr. făină (o lg. mai cu vf.);
- suc sau pastă de roșii (după gust);
- frunze de pătrunjel;
- ulei;
- sare.
Mod de preparare:
Se încinge o tigaie cu 2 - 3 lg. de ulei, se pune ceapa și se înfierbântă cca. un min.,
apoi se adaugă pieptul de pui tăiat bucăți și se amestecă pt. ca să se coaguleze la suprafață.
Se adaugă o jumătate de linguriță de sare, se acoperă și se lasă la foc mic, adăugând câte 2 - 3 linguri de apă când este nevoie, până când carnea este făcută.
Morcovii tăiați bețișoare (lungi de 4 - 5 cm. și groase de cca. 0.5 cm.) se călesc separat cu 3 lg. de ulei, la foc mic, adăugând câte 1 - 2 lg. de apă până cănd se înmoaie bine.
Când și carnea și morcovii sunt fierți, se amestecă, apoi se adaugă făina frecată cu apă rece, pasta de tomate (eu am pus 2 lingurțe) și se completează cu apă căt să cuprindă morcovii și carnea.
Se lasă să fiarbă câteva clocote ca să se lege sosul, se potrivește cu sare și se ia de pe foc.
Smântâna se freacă cu o lingură de apă rece și se amestecă în mâncare, apoi se adaugă frunze de pătrunjel tăiate. Gata!
Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu